ISTORICUL LOCALITĂŢII VÂNĂTA, LOCALITATE

UNDE SE AFLĂ FERMA S.C. HELIXPROD IMPEX S.R.L

 

Vedere din curtea fermei. In jur, munţi cu aer curat, munţi încărcaţi de istorie!

 

 

 

VÂNĂTA, SATUL POPOSIRII SF. NICODIM IN ZONA TISMANA

             

Considerente geologice, arheologice, antropologice, preistorice şi istorice.

 

La limita miocen/pliocen au loc mişcări attice, care duc la ridicarea Carpaţilor iar în pliocen, la nivelul lacurilor pliocene (panonic şi dacic) are loc tăierea platformei Gornoviţa (700-800m) şi a carstoplenelor corespunzătoare.

Înălţarea generală din timpul mişcărilor valahe, când lanţul dobândeşte înălţimea actuală, duce la săparea în regim freatic a unor vaste reţele subterane care apar astăzi ca peşteri. Zona carsturilor Tismanei oferea omului primitiv adăposturi naturale, şi a fost în consecinţă, una dintre primele zone locuite din România. Speologii care au cercetat zona afirmă că pe aliniamentul Dobriţa - Runcu – Boroşteni – Topeşti - Tismana - Sohodol - Padeş - Ponoare nu există peşteră accesibilă şi cu un depozit sedimentar care să nu conţină URME DE CULTURĂ UMANĂ dintr-una din perioadele istorice!

Iar descoperirea în partea inferioară a coloanei stratigrafice a unor peşteri de la nord de Vâlcele, spre Boroşteni, a unor unelte de cuarţit şi resturi faunistice, atestă că aici sunt cele mai vechi locuiri musteriene de pe teritoriul României (Peştera Vulpii şi Peştera Cioarei).

Alte dovezi ale valorii arheologice de excepţie a zonei:

-  unelte din mezolitic, la Steiul Coziei. (Ion Conea);

- aşezare din epoca bronzului, la nord de Topeşti (Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României);

-  loc amenajat („diz” + „meni”) pentru întruniri legate de cultul mamei, în perioada precreştină, pe Valea Tismanei (Nicolae Densuşianu) şi practici zalmoxiene la Peştera Fuşteica (fustus=toiag).

Relicvele păstrate, legate de cultul şi mitologia getă, altele ce ţin de obiceiurile locului, ni se par astăzi foarte enigmatice dar la Tismana ele sunt prezente şi detectabile: sărbătorile băbeşti, folclorul epic (balade, basme), superstiţii, descântece, priveghiul, zorile şi cântatul morţilor, memoria oieritului transhumant, tradiţia poetică pastorală şi altele.

Nu întâmplător Sfântul Nicodim de la Tismana, găseşte aici cel mai fertil teren pentru a pune bazele unui centru de mare valoare spirituală: Mănăstirea Tismana.

Îmbinarea în zona Tismanei a vechii mitologii gete cu mitologia românească din perioada creştină este evidentă.

Găsim în zonă divinităţi sincretice: Dumnezeu, Sfântul Soare, Ursitoarele, Sânpetru, Sfânta Duminică Sfânta Miercuri, Sfânta Vineri. Semizei: Triful, Zburătorul, Luceafărul. Strămoşi arhetipali: Moşii, Uriaşii, Moaşa. Personificări calendaristico-meteorologice: Baba Dochia, Paparuda, Zorilă, Moş Crivăţ. Zâne bune: Sânziana, Piaza Bună. Zâne rele: Rusaliile, Piaza Rea. Eroi arhertipali: Iovan Iorgovan, Făt Frumos. Demoni: Baba Hârca, Baba Cloanţa, Muma Pădurii, Joimăriţa, Moroiul, Pricoliciul şi Dracul. Monştri: Balaurul, Zmeul, Ghionoaia, Căpcăunul. Elemente: apa vie, vâlvătaia. Obiecte şi plante magice: ceasornicul casei, putregaiul, mătrăguna, iarba fiarelor.

             

Creştinarea Tismanei.

 

Prin secolul al IV-lea, după edictul de la Milan (313 DH.), creştinii având asigurată libertatea, creştinismul se îmbină de la sine (spontan) cu religia getă, dovadă fiind simbolurile creştine apărute în interiorul Peşterii Fuşteica, lângă peşterile de pe Valea Tismanei, Valea Pocruii şi Steiul Coziei pe stâncile plaiurilor, la intersecţii de drumuri şi poteci.

Creştinarea locurilor de cult „păgâne” de pe Valea Tismanei, a avut ca rezultat înlocuirea cultului mamei, semnalat de N. Densuşianu, cu cultul adorării Fecioarei Maria, în cinstea ei construindu-se prima biserică creştină de lemn de pe teritoriul României de azi. Se organizează primele bâlciuri ale „Sântămăriei Mari” pe poiana de lângă pârâul Furniei, amenajată cu „scăunele” din piatră.

Construindu-se biserica, s-a căutat să se păstreze vechea  denumire a locului Dizmeni – loc întărit (diz) pentru reculegere şi rugăciune (meni) – şi totodată s-au făcut noi amenajări, s-au adus îmbunătăţiri celor existente.  Platoul de sub actuala mănăstire s-a întărit şi s-a nivelat. S-a folosit lemnul de tis şi blocuri de sigă iar locul a fost creştinat sub numele de Tismena, adică cetatea din tis (şi sigă). Denumirea, va suferi apoi ultima o transformare fonetică, Tismana, prin faptul că sistemul vocalic al românei s-a îmbogăţit în vremea slavilor.  

Tismana creştinată, capătând din ce în ce mai multă importanţă, păstorii din împrejurimi sunt atraşi, nu numai de vechea sărbătoare din mijlocul verii, ce se ţinea pe valea răcoroasă a Tismanei dar şi de frumoasele slujbe creştine ţinute de preoţi. Ei veneau la slujba de SFINŢIRE A APEI, şi se întorceau acasă cu ceva de mare preţ: apă sfinţită de la Tismana. Obiceiul datează din primele secole creştine şi mulţi s-au creştinat cu apa Tismanei venind aici de la mari distanţe, călare, în căruţe sau pe jos.

Vechea denumire a fost uitată iar radicalul „diz”, tot mai rar folosit. Din toţi urmaşii tracilor, doar aromânii îl mai folosesc azi în cuvântul dizmălare – a desface, a deşira.

Denumirea tracă nu s-a conservat, pentru că tradiţia păstrează viu acest moment important al construcţiei bisericii din lemn de tis. Lemn fasonat „cu mâna”, de unde şi implantarea în memoria colectivă a denumirii TIS+MANA.

Valea Tismenii, vestit loc de pelerinaj creştin încă de la primele nuclee prestatale, devine foarte importantă strategic în vremea lui Litovoi.

             

In căutarea locului sfânt de la Tismana

 

Orice legendă conţine un sâmbure de adevăr iar căutarea „locului sfânt de la Tismana” de către Sf. Nicodim, are şi ea un suport real având în vedere cele spuse mai sus. Poposirea lui Nicodim în Groşani (vechea denumire a satului Vânăta) nu e deloc inventată. Groşanii era o localitate de vechi păstori daci, unde spre sfârşitul marilor migraţii ale asiaticilor se creau condiţii şi pentru aşezarea acestor păstori în câmpii. Ciobanii aşezaţi aici în vremea lui Litovoi şi coborâţi din Dârmoxa, Gura Plaiului şi Ponor îşi întemeiaseră satul pe antica arteră de circulaţie romană Seuca – Cetăţui. După coborârea oilor de la munte, la mijlocul lui august, urcau pe Valea Tismanei pentru ultima mare sărbătoare a anului bisericesc ce se termina la sfârşitul acestei luni,  în septembrie începând alt an nou.

Nu este deci de mirare că Nicodim urcând, după „porunca dumnezeiască” pe râul Tismana a rămas să înnopteze în Groşani, ultimul mare sat înainte de a se avânta pe văile înguste dintre munţi. Din Groşani se văd clar frumoasele calcare din Steiul Coziei (vezi imaginea de la început de pagină) şi probabil că de aceea a vrut să facă mănăstire acolo. Dar legenda spune că de îndată ce un băiat Manu din Groşani, a amintit de „locul cu multe ape” numit Pişetori, unde pierduse porcii, Sfântul l-a şi rugat să-l ducă acolo, făcând mai întâi bisericuţa din tis. Şi de la Manu şi lemnul de tis locul s-a numit Tismana (varianta pictorului Ghiţă Barbu Bărbulescu)

             

Satul Vânăta. Declin şi perspective noi.

 

Ce este însă cert, este ca satul Groşani (azi Vânăta) a fost atestat de însuşi Mircea cel Bătrân într-un hrisov dat la 11 mai 1399. De atunci, acest sat va fi mereu menţionat în hrisoavele domneşti. Fie de a li se cere sătenilor din Groşani să păzească de hoţi, în folosul mânăstirii, dealul spre actualul sat Hobiţa (numit la vremea aceea Ploştina Drăgoeştilor) fie pentru diverse pricini legate de hotarul cu Pesticevo (azi Peştişani). Au fost nenumărate abuzuri când terenurile mânăstirii care erau date în arendă, au fost înglobate în proprietăţile particulare.

Unele din aceste terenuri aparţinuseră într-adevăr sătenilor din Groşani dar proprietarii lor, se împrumutaseră de bani la mănăstire şi ne dându-i înapoi, terenurile au revenit mănăstirii conform actului de împrumut încheiat.

Apoi, când ciuma care se abătu peste Europa, mai bine de două secole înjumătăţind peste tot populaţia, ea se instală şi în Groşani. Satul se găsea pe vechile artere de circulaţie medievală care şerpuiau pe lângă cursurile de apă Motru, Tismana, Jaleş şi Jiu unindu-se sub liziera Carpaţilor Meridionali iar circulaţia intensă adusese ciuma în Groşani. Boala se numea pe atunci „buba vânătă” iar după ce locuitorii satului Groşani fură obligaţi să se mute, noul amplasament al satului se numi Vânăta. Nu ştim unde a fost vechea vatră a satului Groşani dar câteva indicii ne îndrumă spre locul unde au fost îngropaţi cei bolnavi de „buba vânătă” şi anume, Cioaca Popii. Aici fosforul corpurilor îngropate a ieşit de multe ori la suprafaţă iar flacăra lui a aţâţat, în van, căutătorii de comori.

Satul a fost mereu, până recent, un sat de ciobani. A fost un sat cu familii bogate având peste 200 de oi uneori chiar 400 de oi. Treptat, păturile de dimie, iţarii, flanelele şi ciorapii de lână au fost înlocuite însă cu produsele textile ale noilor fabrici iar creşterea oilor şi caprelor a devenit tot mai costisitoare.

Şi cu toate astea, dezvoltarea explozivă a mijloacelor de transport actuale, a reţelelor globale de comunicare, a reţelei Internet pentru care graniţele nu mai există, deschid noi perspective satelor actuale.

Vânăta are toate perspectivele să renască dacă oamenii săi gospodari, aşa cum îi cunoaştem dintotdeauna, se vor adapta realităţilor şi îşi vor crea nu numai ferme de oi, capre, porci şi vaci dar şi alte tipuri de ferme, aşa cum este Helixprod, fermă de creştere a melcilor.

 

Asigurarea unei mase vegetale bogate, este una din cheile bunei producţii de melci

 

 

 

 

 

 

secretariat :  mail

© Fundaţia Tismana – 2006