![]() XHost |
Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink. |
FERMA DE CREŞTERE A MELCILOR
S.C. HELIXPROD IMPEX S.R.L
Administrator
Jurist Florian Văideianu
Proiectul
FERMĂ DE CREŞTERE A MELCILOR ÎN
SATUL VÂNĂTA, ORAŞUL TISMANA, GORJ
Motiv
O dată cu integrarea noastră în Uniunea
Europeană trebuie să ne adaptăm şi noi cerinţelor
acesteia, şi aceasta, nu în pas de melc! Fermele de melci din UE sunt bine
organizate, modalităţile de creştere, speciile crescute, precum
şi valorificarea producţiei nu mai sunt un secret acolo pentru nici
un fermier. Există şcoli profesionale care pregătesc specialişti
în creşterea melcilor, alte şcoli de meserii, cum ar fi cele de
ospătari de exemplu, au ca materii de curs „Bucătăria
preparatelor din melci” într-un cuvânt,
noi românii plecăm in această nouă meserie de fermier cu un
handicap.
Şi totuşi, avem două atuuri care sunt
esenţiale:
-
un mediu curat şi nepoluat aşa cum numai la Tismana poţi
găsi;
- o dorinţă a românilor de a munci orice,
numai bani să iasă, spre deosebire de occidentali al căror nivel
de trai nu-i mai motivează de a se implica în meseriile ce ţin de
mica agricultură, omniprezentă la noi în mediul rural.
Dacă mai adăugăm că
cerinţele pentru achiziţia acestui produs, considerat la noi exotic,
sunt mult mai mari decât oferta, iată încă un motiv serios pentru a
porni cu optimism în această afacere.
Demarare
La sfârşitul lunii
iunie a anului 2006, s-au demarat lucrările de amenajare a spaţiilor
speciale destinate creşterii melcilor la „Ferma de creştere a
melcilor Vânăta”.
Execuţia
tehnică acestor spaţii s-a făcut conform normelor europene
şi cu materiale standard, cumpărate de la magazinele de specialitate.
Nu trebuia neglijat nici un amânunt iar pentru o amenajare eficientă,
evitarea improvizaţiilor era absolut obligatorie.
Pentru toate aceste cerinţe ale unui lucru de
calitate, se necesita nu numai alegerea unei bibliografii de specialitate
precum şi un studiu aprofundat al meseriei dar şi un ghid tehnic al
unor specialişti.
Astfel, s-a apelat la firma SC Comara Project
Consulting SRL, din Târgu Jiu pentru întocmirea memoriului tehnic.
Gardurile s-au făcut la înălţimea
standard de 2 m, realizate din metal galvanizat şi la o adâncime de cel
puţin 5 cm pentru a împiedica ca prădătorii să intre în incinta fermei. Pentru
suprafeţele care adăpostesc melcii s-a folosit o împrejmuire din
plasă specială, îndoită în partea de deasupra pentru a se evita
evadarea melcilor din amplasament.
Un sistem de sprinklere a fost
instalat în incinte pentru a se asigura la nevoie umezeala în timpul zilei.
Temperatura şi umiditatea s-au prevăzut a
fi monitorizate de termometre şi higrometre amplasate în locurile cele mai
populate.
S-a instalat un rezervor metalic pentru apă,
izolat termic, care va asigura necesarul de apă în cazul opririi
reţelei de apă curente.
Solul a fost săpat la standardele cerute cu
ajutorul unui utilaj special, acţionat de un motor în doi timpi.
Terenul a fost apoi, nivelat manual.
Unui colţ al terenului aferent fermei, i s-a dat
ca destinaţie construirea unor anexe absolut obligatorii. În acest
spaţiu, au fost amenajate din barăci metalice, un birou, o magazie de
depozitare a echipamentelor şi între ele un spaţiu de odihnă
şi refugiu în cazul ploilor torenţiale.
Prima producţie
Prima producţie a anului 2006 a fost de bun
augur. Respectându-se regulile obligatorii ale unei astfel de ferme, în
premieră în satul Vânăta, s-au obţinut trei parcele foarte bine
populate, pierderile datorate intemperiilor şi dăunătorilor
naturali fiind minime.
Masa vegetală care constituie hrana
principală a melcilor, s-a dezvoltat foarte bine datorită
pregătirii minuţioase a solului şi asigurării unei
umidităţi constante, propice culturilor principale de floarea
soarelui, rapiţă, salată, varză şi trifoi.
Pentru a ajuta la formarea cochiliilor melcilor, în
incinte s-au introdus produse care conţin în alcătuirea lor calciu,
pe lângă terciul standard format din 58% grâu, 16% soia, 18% sorg, 7%
făină de calcar. Acest terci conţine 40% calciu, cumulat din
toate ingredientele amintite mai înainte.
Dacă
terciul se potriveşte mai degrabă puilor, peletele pentru puii de
găină sunt foarte potrivite pentru melcii mari. Ele conţin
următoarele substanţe: 5% concentrat, 10% grâu, 15% soia, 20% sorg,
44% orz, 6% făină de calcar.
Această hrană e necesară nu doar
pentru a ajuta la formarea cochiliilor, cartea de melc, datorită
diversităţii hranei, conţine substanţe deosebit de
nutritive unele chiar benefice pentru organismele slăbite, pentru copii
anemici sau pentru bătrânii al căror organism produce mai greu
vitaminele necesare zilnic.
Toamna se numără … melcii.
D-l consilier Nicu Tomoniu, ascultând povestea de
succes a d-lui administrator al fermei, Florin Văideianu